Rezultate pentru eticheta "laborator hiperbar"
Militarii de la Centrul 39 Scafandri Constanța se vor antrena la standarde mult mai înalte, în cel mai modern laborator hiperbar
Laboratorul hiperbar de la Constanța are în dotare două barocamere cu câte șase și patru locuri, cuplate cu un simulator în care se realizează nivelul de lucru în apă. Aici, scafandrii militari vor putea executa testele de barofuncţie, de oxigen, narcoză şi scufundări profunde. Mai mult, printre altele, vor face și antrenamente pentru salvarea personalului din submarinele avariate. De asemenea, în acest laborator vor găsi toate condițiile necesare unei scufundări la mare adâncime. Acesta a fost achizționat printr-un program cu finanțare europeană.
La Constanța a fost inaugurat cel mai performant Sistem de Scufundare Simulată din Europa. De astăzi, militarii de la Centrul 39 Scafandri se pot antrena la standarde mult mai înalte decât o făceau până acum. În timpul pregătirilor aceștia simulează scufundări de până la 300 de metri. Modernizarea Laboratorului Hiperbar a durat mai mult de doi ani de zile, iar costul se ridică la aproximativ zece milioane de euro, bani de la Ministerul Apărării.